În atenţia deţinătorilor de terenuri persoane fizice şi juridice:

Social

Vă reamintim că în termen de 30 de zile de la modificarile intervenite aveţi obligaţia să declaraţi  datele  referitoare la membrii, terenuri, clădiri, mijloace, utilaje, instalaţii pentru agricultură, categoria de folosinţă, culturi şi pomi pentru a fi înscrise la  Registrul agricol.          Conf. Art.11 din Ordonanţa Guvernului nr.28/2008 privind registrul agricol, cu modificările şi completările ulterioare – în perioada 1 mai şi ultima zi lucrătoare a lunii mai aveţi obligaţia să declaraţi în Registrul agricol datele anuale privind categoria de folosinţă a terenului, suprafeţele cultivate, numărul pomilor.         

În cazul în care nu faceţi declaraţiile în  termenele prevăzute mai sus, se consideră că nu au intervenit modificări, fapt pentru care în registrul agricol se reportează din oficiu datele din anul precedent.          

Conform O.G.22/2020 privind Recensamantul General Agricol 2020:Va aducem la cunostiința ca urmează desfașurarea  Recensămantului   General  Agricol pe  Municipiul Bistrița si localitățile componente în perioada 01 februarie 2021 – 30 aprilie 2021 iar în  anul  2020 se va  efectua un recensămant de probă.       

Relaţii suplimentare: Primăria municipiului Bistriţa – Compartiment Registrul Agricol tel. 0263-224706, int.134.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns