Monument istoric aflat în centrul municipiului Bistrița, în apropierea Bisericii Evanghelice, Casa Argintarului datează de la începutul secolului al XVI-lea și a aparținut unui mare maestru bijutier, care i-a îmbogățit fațada cu elemente arhitectonice în stil renascentist. Aceste lucrări au fost executate între anii 1560-1563, de arhitectul italian Petrus Italus da Lugano. Relevant în acest sens este ancadramentul intrării dinspre stradă, care este asemănător cu cele întâlnite la portalurile bisericii evanghelice din Piața Centrală a orașului.
Denumirea Casa Argintarului i-a fost atribuită datorită celor două potire sculptate la fereastra cu deschidere semicirculară. Aceste cupe reprezentau replica în piatră a cupelor de aur și argint, executate de meșterii bistrițeni de la acea vreme, fiind un simbol al breslei. Meșteșugul prelucrării aurului și argintului era foarte dezvoltat în Bistrița, mai ales că metalele prețioase erau exploatate direct din minele de la Rodna, aflate în apropiere.
Clădirea impresionează prin fațada exterioară. Are două corpuri, cel original fiind o construcție proiectată în plan dreptunghiular, pe două niveluri. Parterul are în axul din stânga un gang carosabil, cu o boltă semicirculară, iar în dreapta, spre stradă, are două încăperi: una cu bolți în cruce sprijinite pe console și alta boltită semicilindric, ca și încăperea din spatele scării.
Scara are desfășurare mare, cu dublă rampă și balustradă din zidărie. Aceasta conduce într-un hol mare, din care se intră în camere prin ușile împodobite cu ancadramente din piatră (la încăperile de la stradă) și cu plafoane pe grinzi masive (la cea laterală, dinspre curte).
Parterul construcției este dominat de portalul monumental cu deschidere semicirculară profilată, cu cheia de arc în volută și imposte. Fațada este accentuată prin cornișa continuă de deasupra ancadramentelor etajului. Portalul carosabil este încadrat de pilaștri dispuși pe piedestaluri înalte, după modelul arhitecturii florentine din secolul al XV-lea.
Ferestrele sunt divizate în trei și au o frumoasă profilatură renascentistă, precum și ancadramente dreptunghiulare, prevăzute la partea superioară cu cornișe și console. Excepție face o singură fereastră de la parter care reia în formă redusă, desenul portalului, pentru a pune în evidență cele două potire din piatră, diferite ca formă, amplasate în arcul superior al ferestrei.
Fațada dinspre curte, are la etaj trei deschideri cu ancadramente dreptunghiulare și este aproape identică cu fațada principală.
Casa Argintarului a cunoscut de-a lungul timpului mai multe transformări. În 1758 a fost afectată de un puternic incendiu, în 1939 ajunsese în pragul demolării fiind salvată de intervenția lui Nicolae Iorga, iar în 1950 a devenit proprietate de stat, intrând în reparații generale, efectuate minuțios după proiectele arhitectului restaurator Șt. Balș. Cu acest prilej, în curte s-a ridicat un al doilea corp de clădire, pe latura din dreapta a gangului, clădirii i s-au făcut ancadramente care le imita pe cele originale, iar la 1 iunie 1969 și-a inaugurat destinația culturală cu o expoziție de artă plastică. Ulterior a găzduit până în anul 1986, exponatele Secției de istorie a Muzeului Județean Bistrița—Năsăud.
În prezent, în Casa Argintarului funcționează Școala Populară de Artă Bistrița (devenită, în 2002, Școala de Arte și Meserii din cadrul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița Năsăud).
Păstrând un plan tipic pentru arhitectura acelor vremuri, cu ateliere la parter și camere de locuit la etaj, Casa Argintarului rămâne una dintre cele mai frumoase construcții medievale din Bistrița, și unul dintre cele mai importante obiective turistice din Transilvania.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.