Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud lansează campania de promovare a ofertei educaționale din licee și școli profesionale „Știu ce aleg!”

Social

Începând de astăzi, 1 iunie, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a lansat „Știu ce aleg” – campania de promovare a ofertei educaționale din liceele și școlile profesionale. Pe site-ul http://edubn.ro/ se regăsesc prezentările tuturor liceelor și școlilor profesionale din județul Bistrița-Năsăud.

Astfel, inspectoratul școlar vine în întâmpinarea absolvenților claselor a VIII-a care se pregătesc de admiterea la liceu. „Apreciez oportunitatea acestei campanii în contextul în care mobilitatea elevilor este redusă, iar decizia lor este mai dificilă decât în condiții obișnuite. Este important ca oferta educațională să ajungă la toți absolvenții claselor a VIII-a, iar aceștia, alături de profesorii diriginți și părinți să aleagă conștient din oferta
pe care le-o punem la dispoziție. Cu siguranță formatul digital va facilita contactul elevilor cu liceele și școlile profesionale din județ, astfel încât fiecare să aleagă ceea ce i se potrivește și să continue școala”, a declarat Mihai Mureșan, inspectorul școlar general.

Materialele au fost elaborate de consilierii educativi din fiecare unitate de învățământ,coordonați de inspectorul pentru educație permanentă, iar conceptul digital aparține echipei Esentza Robotics de la Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns