Dosarul penal privitor la primarul din Sângeorz-Băi, preluat de Parchetul de pe lângă Tribunal

Social

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, că a preluat dosarul în care primarul oraşului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, este acuzat de comiterea unei infracţiuni de rele tratamente aplicate asupra fiicei sale în vârstă de 9 ani.

Infracţiunea ar fi fost comisă în luna ianuarie, în Austria, în timp ce primarul se afla cu copiii în concediu, la schi.

„La data de 18.09.2020, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud s-a înregistrat, în urma preluării de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, în vederea efectuării de cercetări penale şi a soluţionării, dosarul având ca obiect comiterea de către numitul O.T., în cursul lunii ianuarie 2020, în Austria, a unei infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului (fiică în vârstă de 9 ani)”, se arată în comunicatul remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Dosarul a fost deschis ca urmare a apariţiei în presă a unui material video filmat de primar, în care apare şi fiica acestuia. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *