Comunicat de presa

Social

Începând cu data de 1 aprilie a.c., accesul la ghișeul Serviciului Evidența persoanelor la depunerea cererilor pentru eliberarea actelor de identitate se va face NUMAI în baza programării online.
Măsura este implementată, în principal, cu scopul de a se reduce considerabil timpul de așteptare în ghișeu dar și acela de a se evita prezența unui număr mare de cetățeni în zona de așteptare, date fiind și recentele recomandări privind măsurile pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu noul virus.
Programările online se vor putea face pe site-ul www.primariabistrita.ro, unde se vor regăsi toate informațiile necesare atât pentru efectuarea programărilor cât și cu privire la actele care trebuie prezentate,conform legislației specifice domeniului.

Se vor avea în vedere următoarele aspecte:
 accesul la ghişeu în vederea depunerii cererii de eliberare a actului de identitate se face numai la data şi ora stabilită, conform programării, cu cererea completată și cu toate actele necesare;
 fiecare interval este alocat unei singure persoane.
 NEPREZENTAREA la data şi ora programată sau LIPSA ACTELOR necesare duc la anularea programării.
 este obligatoriu ca persoana care depune cererea să se informeze în prealabil și să prezinte toate actele necesare eliberării cărților de identitate sau înscrierii mențiunilor de reședință, conform informațiilor afișate. Actele se prezintă în original şi copie.
 nu se fac programări online pentru ridicarea actelor de identitate.
Reamintim cetățenilor că, pe durata STĂRII DE URGENȚĂ, cu privire la activitatea de evidență a persoanelor, Comitetul pentru Situații de Urgență al municipiului Bistrița a aprobat următoarele măsuri:

  1. Interzicerea accesului cetățenilor în birourile serviciului, orice problemă urmând a fi discutată în ghișeu – la depunerea actelor – sau telefonic ori prin e-mail;
  2. Limitarea accesului cetățenilor în zona de așteptare și ghișeu, astfel: a. numărul bonurilor de ordine eliberate zilnic (până la 31 martie) și a programărilor zilnice (de la 1 aprilie) se limitează la50;
    b. în zona de așteptare se permite accesul simultan a cel mult 5 persoane;c. se vor primi cereri pentru eliberarea actelor de identitate NUMAI pentru cetățenii care nu deţin acte de identitate, dețin acte de identitate al căror termen de valabilitate a expirat înainte de decretarea stării de urgență și cei care solicită eliberarea primului act de identitate;
    d. se suspendă primirea de cereri pentru înscrierea mențiunii de reședință.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *